Acțiuni ale polițiștilor buzoieni
În cadrul activităţilor curente desfăşurate în trafic în ziua de 3 august, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat 223 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 6 permise de conducere şi au întocmit două dosare penale.
Cele mai multe dintre sancţiunile contravenţionale – 89 – au fost aplicate şoferilor ale căror autovehicule au fost înregistrate rulând cu viteze peste limitele legale, 3 dintre conducătorii auto predând permisele pentru o perioadă de 90 de zile. Un alt permis de conducere a fost reţinut unui tânăr de 22 de ani din Râmnicu Sărat depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu deşi avea o concentraţie alcoolică de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi trecerile de pietoni au fost supravegheate de poliţişti pentru prevenirea evenimentelor rutiere, ocazie cu care au fost sancţionaţi doi conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor, pe raza municipiului Buzău. Pe lângă punctele – amendă în cazul celor doi s-a dispus şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Tot ieri au fost sancţionaţi şi 20 de pietoni şi 10 biciclişti care nu au respectat regulile în trafic. Pe raza municipiului Buzău, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, o patrulă de siguranţă publică de la Poliţia municipiului Buzău a oprit pentru control un autoturism iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta este neînmatriculat. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat în cazul conducătorului auto, în vârstă de 25 de ani din comuna Scutelnici. Un alt dosar penal a fost întocmit după ce poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Siriu au depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani care conducea un camion, în zona Caşoca, deşi nu este posesor de permis de conducere. Poliţiştii au stabilit că la data de 31 iulie a.c. şoferul fusese implicat într-un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale (lovise balustrada unui podeţ ).