Actualitate

ACUM: Protest al instructorilor auto în faţa Prefecturii. Se pregăteşte o maniefestaţie uriaşă în faţa Guvernului dacă revendicărilor acestora nu vor fi rezolvate

Aproximativ 100 de instructori auto din judeţul Buzău au anunţat că vor ieşi în stradă pentru a protesta împotriva Ministerului Transporturilor pe care îl acuză că le interzice dreptul la muncă şi totodată îi obligă să funcţioneză, începând cu data de 1 septembrie, în acelaşi regim ca şcolile de şoferi.

Protestul este programat pentru vineri, 18.08 în faţa Prefecturii. Potrivit reprezentanţilor instructorilor auto din Buzău, astfel de manifestării sunt aşteptate în toată ţara. Dacă vocea lor nu va fi auzită, se pregăteşte un mare protest în faţa sediului Guvernului României.  Conform unui ordin emis în urmă cu patru ani de Ministerul Transporturilor, de la 1 septembrie 2017, instructorii auto care funcţionează în regim de Persoană Fizică Autorizată vor fi obligaţi să angajeze un profesor de legislaţie rutieră, un expert-contabil, un medic care să le predea elevilor cursurile de prim-ajutor, un inginer mecanic, care să predea orele de cunoaştere a autovehiculului şi o persoană care să se ocupe de munca de secretariat. În plus, ordinul ministerial îi obligă să aibă propria sală de pregătire teoretică şi instruire practică a elevilor.

CITEŞTE ŞI: GLORIE DIN NOU PENTRU JUDEŢ: O elevă din Buzău a obţinut o performanţă remarcabilă

Toate aceste solicitări ministeriale sunt contestate vehement de instructorii auto independenţi din toată ţara.Noile reglementări ar duce la imposibilitatea instructorilor auto cu statut de persoane fizice să ţină pasul din punct de vedere financiar cu şcolile de şoferi, ceea ce ar duce la eliminarea de pe piaţă a peste 100 de instructori din Buzău. Unii dintre ei fac această meserie de zeci de ani, aceasta fiind singura sursă de venit. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *