Actualitate

Află cum va fi vremea de Paște

Chiar dacă în prezent vremea se prezintă excelent iar temperaturile de astăzi pot ajunge în anumite zone ale țării și la 30 de grade Celsius, iată că meteorologii anunță că vremea frumoasă va ține doar până luni, când se întorc ploile.

Ziua de Paște va avea un regim termic variabil cu ploi în multe zone ale țării și temperaturi scăzute pentru normalul perioadei. ”Temperaturile vor fi, în general, între 20 și 30 de grade, 30 de grade în sudul Banatului sau în sudul Olteniei, însă cea mai caldă zi va fi ziua de luni, 18 aprilie, când se va înregistra la scara întregii țări temperaturi între 22 și 32 de grade, cele mai ridicate temperaturi urmând să se înregistreze în lunca Dunării”, a susținut Mihai Huștiu, meteorolog de serviciu ANM.

CITEȘTE ȘI : Excercițiu în caz de cutremur

Din estimările pe care le avem, se pare că ultima decadă a lunii aprilie va evolua cu un regim termic ceva mai scăzut, temperaturile medii perioadei și cu perioade de instabilitate atmosferică. În jurul datei de 24 aprilie vor fi ploi locale în mare parte din țară. Cât privește vremea de 1 mai, este devreme să ne pronunțăm, însă se pare că și atunci sunt așteptate ploi locale și un regim termic mai modest decât în prezent”, a mai afirmat specialistul.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *