Bărbat de 79 de ani găsit mort în apropierea cantonului CFR Buzău
Descoperire șocantă ieri seară în zona Oborului, în apropierea contonului CFR. Un trup sfârtecat aparținând unui bărbat în vârstă a fost găsit de o femeie care trecea prin zonă. Părți din corpul bătrânului erau aruncate în toate direcțiile.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au concluzionat faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 79 de ani, din municipiul Buzău. Bătrânul locuia în cartierul Broșteni, are o fiică și de peste 20 de ani trăia în concubinaj cu o buzoiancă. Din primele informații obținute, bărbatul suferea de anumite probleme medicale iar luni dimineața acesta le-ar fi spus apropiaților că nu vrea să fie o povară pentru nimeni. Luni după amiaza, bărbatul a fost zărit de o femeie în timp ce se plimba în preajma liniilor de cale ferată, ceea ce conturează și mai mult ideea unei sinucideri.