Brăileni depistați la volan fără permis
La data de 7 mai 2025, în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor au oprit pentru control în trafic, pe strada Teiului, din aceeași localitate, un tractor care nu avea montată nicio plăcuță de înmatriculare/înregistrare. La volanul utilajului se afla un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate, care avea o alcoolemie de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul pe care-l conducea nu este înmatriculat sau înregistrat.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
Celălalt caz s-a consumat la data de 8 mai 2025, în jurul orei 00:10, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au depistat în flagrant delict un bărbat în vârstă de 36 de ani, din satul Tălpigi, comuna Ghidigeni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Petrașcu, din aceeași localitate, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care polițiștii l-au condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, dar acesta a refuzat.
Și în acest caz, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

