Buzoian ucis de un grup de etnici din Brăila
O bătaie aplicată unor buzoieni, tată și fiu, s-a încheiat tragic pentru unul dintre aceștia. Cei doi, vânzători ambulanți de sare se aflau cu marfă în comuna brăileană Vișani când au fost abordați de un grup de săteni de etnie.
Polițiștii brăileni au fost sesizați luni dimineață de faptul că duminică seară, în jurul orelor 21:30, a avut loc un conflict spontan între cei doi buzoieni și respectivul grup de țigani, cu care s-au întâlnit pe uliță. Din cauza leziunilor suferite, bărbatul în vârstă de 65 de ani a decedat, iar fiul acestuia, în vârstă de 41 de ani, a fost preluat de ambulanță și dus la spital.
CITEȘTE ȘI: ȘTIAI CĂ: Iată ce persoană importantă din lumea monahală este născută în comuna Grebănu
Pentru că victimele nu aveau telefoane asupra lor, aceștia nu au putut anunța autoritățile cu privire la cele întâmplate, așa că, abia de dimineață, când fiul celui decedat s-a trezit, a cerut ajutorul unui cetățean. Respectivul a sunat la SNAU 112 pentru a anunța grozăvia. În cauză se efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanțele producerii crimei.
