Buzoian ucis în Italia de doi ucrainieni cu care a intrat în discuție
Un buzoian în vârstă de 48 de ani, originar din comuna Gura Teghii și-a pierdut viața în Italia, după o altercație cu doi cetățeni ucrainieni. Evenimentul a avut loc în data de 28 mai, în jurul orelor 18:00, în fața unui bar din benzinăria Keropetrol, de pe via Ostiense din Vitinia, de la periferia Romei.
Conform informațiilor, buzoianul a oprit duba în benzinărie și apoi a intrat în bar, unde ar fi băut câteva sticle de alcool. La un moment dat, românul a intrat într-o discuție în contradictoriu cu cei doi ucrainieni, iar unul dintre ei l-a împins, făcându-l să cadă la pământ. În urma căzăturii, buzoianul a suferit o lovitură puternică la cap care i-a fost fatală.
În urma informațiilor oferite de poliția din Italia reiese faptul că cei doi ucrainieni au crezut că românul era doar leșinat, așadar au cerut ajutorul altor doi bărbați pentru a-l pune lângă furgoneta cu care Cristian venise în benzinărie, apoi și-au pierdut urma.
CITEȘTE ȘI: ACCIDENT ÎN BUZĂU: Tânăr în stare gravă după ce a fost lovit cu mașina
Între timp, cei care au asistat la scenă au chemat salvarea, însă la sosirea salvatorilor, medicii nu au putut decât să constate decesul.
După doar câteva ore de la începerea anchetei, criminaliștii au reușit să îi identifice pe cei doi bărbați implicați în scandal. Anchetatorii italieni au stabilit, în timp record și cine a fost cel care l-a împins pe buzoian. Este vorba despre un cetățean ucrainean în vârstă de 34 dea ni, cu diverse antecedente penale. Acesta a fost arestat și acuzat pentru umor prin imprudență.
Victima, Cristian Popescu, avea 48 de ani, lucra în Italia de mai mulți ani în domeniul construcțiilor și era originar din comuna buzoiană Gura Teghii.