Ce abuzuri mai face ANAF Buzău – Amendă de 5000 de lei pentru 5,70 lei în plus în casa de marcat
Absurditatea și excesul de zel al inspectorilor ANAF este bine cunosut la nivel național, mai ales prin exemplele proprii date, de-a lungul timpului, de angajații ANAF.
De regulă, amenzile se dau în preajma principalelor sărbători de peste an, acestea fiind folosite de inspectorii finaniari și ca o sursă de venit pentru instituție dar și pentru justificarea campaniilor ,,din teren,,.
La Buzău, echipele de control au fost mixe și au avut în componenți angajați ai Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor şi Direcția Sanitar Veterinară.
Ca de fiecare dată, controalele au vizat piețele agroalimentare și târgurile organizate în juideț.
Oamenii care i-au văzut pe inspectori au zis că aceștia ar fi avut un plan bine pus la punct, iar cei vizați erau, în special, comercianții care vindeau la tarabe.
Astfel, un vânzător mai puțin norocos a observat un inspector ANAF care, după o evaluare inițială a activității comerciale, s-a legitimat, impunând totodată sistarea activității pentru un control financiar.
Ochii vigilenți ai inspectorului cu pricina au văzut cum, sub presiunea clienților, un vânzător a omis să ,,bată,, pe casa de marcat un bon.
La control s-a constatat că era vorba despre suma de 5 lei și 70 de bani, iar decizia inspectorului ANAF a fost imediată și s-a concretizat într-o amendă de 5000 de lei pentru comerciant.
Un alt agent comercial s-a trezit cu o amendă de 75 de milioane de lei, pentru că ceasul de la casa de marat nu era sincronizat cu ceasul de la mâna inspectorului.