Actualitate

Ce presupune STAREA DE ALERTĂ: Ce vom putea face, concret, după 15 mai

Institutul Național de Sănătate Publică a postat în transparența decizională propunerea privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență, adică după data de 15 mai.

Astfel, conform INSP, pentru desfășurarea activităților în saloanele de înfrumusețare precum și în cabinetele stomatologice s-au luat o serie de măsuri speciale. Au fost stabilite și măsurile de prevenire și protecție pe perioada desfășurării activităților de pregătire, pentru elevii din clasele terminale, precum clasa a 8-a, a 12-a, respectiv a 13-a, dar și pe perioada organizării examenelor de evaluare națională și bacalaureat.
MĂSURILE impuse în STAREA DE ALERTĂ pentru examenele școlare / angajatori
-Separatoare Între birourile față în față
-Măsurarea temperaturii la intrarea în sediul și program decalat

MĂSURILE impuse în STAREA DE ALERTĂ pentru unitățile de cazare în regim hotelier
-Fiecare membru al staff-ului trebuie să respecte cu strictețe măsurile de bază pentru protejarea împotriva Coronavirus, precum igienizarea constantă a mâinilor, distanțarea fizică, evitarea atingerilor ochilor, nasului și a gurii, respectarea igienei respiratorii și respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și a solicita asistență medicală, dacă au simptome specifice bolii
-Pentru început (15 mai) nu vor funcționa restaurantele, barurile ,cafenele și cofetăriile din incinta unităților de cazare
-Servirea mesei se va face doar în regim room-service, preferabil fiind utilizarea tacâmurilor și veselei de unică folosință
-Locurile de joacă destinate copiilor, din incinta cazărilor, vor rămâne închise, la fel și locurile de fitness, saune, piscine (interioare/exterioare)
-Spălarea și dezinfecția suprafețelor din camere și spațiile comune se va face mai frecvent decât de obicei, cu soluții speciale biocide
-Se recomandă folosirea lifurilor doar în situații de strictă necesitate și de cel mult două persoane simultan. Este recomandabil ca ambele persoane să fie din aceeași familie și, ca măsură suplimentară, să poarte măști de protecție

MĂSURILE impuse în STAREA DE ALERTĂ pentru saloanele de înfrumusețare
-Se asigură o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 metri, între oricare 2 persoane apropiate
-La efectuarea programării, clientul va fi informat asurpa faptului că accesul în interiorul salonului de înfrumusețare se va realiza în urma verificării temperaturii, care nu trebuie să depășească 37 de grade. sub rezerva absenței simptomelor specifice virozelor respiratorii. Operatorul economic este obligat să pună la dispoziție materiale și substanțe necesare.
-Personalul angajat va purta în permanență mască și mănuși, iar după fiecare client se va dezinfecta instrumentarul de lucru
-Mănușile de lucru vor fi fie schimbate după fiecare client fie dezinfectate.
-Incinta unității comerciale se va aerisi la un interval de cel mult 2 ore.

CITEȘTE ȘI:Cîrjan, reacție dură la decizia de a transfera alți pacienți la Râmnicu Sărat: „Nu sunt persoane cu forme ușoare ale bolii”
MĂSURILE impuse în STAREA DE ALERTĂ pentru cabinetele stomatologice
-Nu se recomandă regulile clase de politețe (strângere de mână, pupat pe obraz, etc)
-În cabinetul de lucru se acceptă accesul doar unui singur pacient, cu excepția cazurilor speciale (copii, persoane dependente, etc.)
-Se recomandă dezinstalarea oricărui aparat/dozator de apă și/sau cafea
-Este interzisă staționarea în sala de așteptare
-Este recomandată plata cu cardul și dezinfecția POS-ului.
-Accesul la tratament se va face exclusiv cu programare telefonică/online prealabilă. La momentul programării pacientul va răspunde, telefonic/online, la un set de întrebări (dacă are febră, dacă strănută, dacă are dureri în gât, dacă are anumite patologii cronice, etc)
-Pacienții cu risc crescut (persoanele de peste 65 de ani) vor fi programați la începutul programului de lucru, recomandabil dimineața
-La prezentarea în cabinet se va efectua termometrizarea pacientului și i se va solicita dezinfecția mâinilor

MĂSURILE impuse în STAREA DE ALERTĂ pentru transportul de persoane
-Accesul în mijloacele de transport publice/private se va face doar cu obligativitatea purtării măștii faciale care să acopere nasul și gura
-Numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a vehiculului
-Se va efectua triajul zilnic al angajaților și vor fi termomonitorizați
-Se va asigura maximizarea ratei de ventilație a sistemului de aer condiționat (fără recircularea aerului din interior)
-Vor fi menținute ferestrele deschise, atunci când este posibil, în timp ce vehiculul este în funcțiune
-Înainte de traseu se va dezinfecta, atât interior cât și exterior, vehiculul și ulterior, la un interval de 4 ore
-Pentru vehiculele care se deplasează pe distanțe mai mari, dezinfecția totală va fi făcută la intrarea în cursă și la terminarea cursei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *