Actualitate

Ce se întâmplă concret dacă nu plătești amenda pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare în vigoare

Aproximativ 6000 de amenzi au fost aplicate de către forțele de ordine doar în județul Buzău de la începutul pandemiei și până în prezent. Buzoienii care au fost prinși fără declarație ori care nu au putut să justifice ieșirea din casă au fost amendați, în medie, cu amenda minimă, adică 2000 de lei.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale depășește suma de 11 milioane de lei, însă doar o parte dintre aceasta se va regăsi, concret, în visteria statului.
În mod oficial, amenzile date în aceste două luni românilor, unele abuzive, nu se aplică pentru ca statul român să își consolideze bugetul, ci pentru ca o anumită conduită să fie impusă tuturor.
Persoana amendată poate plăti, în termen de 15 zile de la primirea procesului verbal, jumătate din amenda aplicată de agenții constatatori. Totodată, tot în 15 zile de la primirea procesului-verbal, cei care se consideră nedreptățiți de sancțiunea primită o pot contesta la judecătorie.

CITEȘTE ȘI:INFORMARE: „Construire spațiu comercial parter” sat Ziduri
În rândul juriștilor există mai multe păreri legate de plata amenzilor, în sensul că din interpretarea decretului prezidențial, lacunar la anumite capitole, pe durata stării de urgență sunt suspendate termenele pentru plată și pentru contestarea amenzii.
În mod legal, dacă cel amendat nu plătește amenda de bunăvoie ori o contestă, dar i se respinge contestația, se va proceda la executarea silită a amenzii. Această amendă este considerată o datorie la stat, iar statul poate proceda, cum am mai văzut și în alte situații, la proprire sau la vânzarea silită a unor bunuri. În situația în care cel amendat nu are bani sau bunuri ce pot fi urmărite, atunci statul va sesiza instanța, care va dispune ca persoana în cauză să efectueze muncă în folosul comunității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *