Compania de apă Buzău efectuează lucrări sâmbătă, 2 martie în municipiul Buzău. Iată zonele afectate
Compania de Apă Buzău a programat pentru data de 2 martie o serie de lucrări care vor afecta mai multe zone din municipiul Buzău.
„În luna decembrie 2018, s-au agravat o serie de probleme la rețeaua de alimentare cu apă din zona Tribunalului. Aceste probleme au fost ținute sub control pentru a nu crea disconfort în perioada Sărbătorilor de Iarnă. În acest moment, suntem însă nevoiți să intervenim pentru rezolvarea lor!
Intervenția este programată sâmbătă, 2 martie 2019, în intervalul 7.30 – 19.30 și vor fi afectate blocurile alimentate din PT 21 – Hasdeu (1, 2, 3, 4, 15, B3, Avicola, 3A, 3B, 3C, 1A, 1B), casele de pe străzile Tunel și Ostrovului și următoarele instituții și agenți economici: Liceul de Arte, Colegiul Economic, grădinițele de pe străzile Bistriței și T. Vladimirescu, DGASPC Buzău, Poșta veche, Piața B 90, Piața Centrală și Restaurantul Zorilor.
CITEȘTE ȘI: Fănică Bârlă a ajuns director la Electrica Buzău propulsat de ALDE
Începând de vineri, 1 martie, după ora 14.00, vom efectua lucrări pregătitoare (decopertare parțială, verificare stare cămine etc.), în zonele respective fiind limitat traficul sub coordonarea Poliției.
Facem toate eforturile pentru a limita creșterea turbidității apei în zonele afectate, dar, deoarece prin blocarea vanelor de sens pe câteva circuite apa va circula în sens invers, riscul de apariție a turbidității nu poate fi eliminat. Vă asigurăm însă că vom monitoriza strict perioada în care apa va avea turbiditate și vom opera reduceri la facturi conform formulelor legale de calcul.” a transmis conducerea Companiei de Apă pe o rețea de socializare.
