Cosmin Dan, tânărul care și-a ucis iubita prin incendiere, a ratat șansa de a scăpa de condamnarea de 24 de ani
Cosmin Dan, tânărul care la începutul anului 2019 și-a ucis iubita prin incendiere ar putea afla, cât de curând, sentința finală. Judecătorii Curții de Apel Ploiești au respins, la termenul de marți, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de omor deosebit de grav prin cruzime pentru care Dan a fost condamnat în primă instanță la Tribunalul Buzău la 24 de ani de închisoare.
Decizia magistraților este necontestabilă, astfel încât Cosmin Dan pare că a pierdut orice șansă de a-și reduce din pedeapsa propusă prima dată de instanță.
CITEȘTE ȘI:Coronavirusul a ajuns și în Spitalul din Râmnicu Sărat: Personal medical confirmat pozitiv
Următorul termen stabilit de judecători este data de 9 iunie, în intervalul orar 14:00 – 15:00, pentru ca apărătorii lui să poată stabili cu acesta strategia de apărare.
