Actualitate

Din ianuarie va începe vaccinarea anti-COVID în județ: Unde se pot vaccina buzoienii

Începând din luna ianuarie și județul Buzău se va alinia, asemenea celorlalte județe ale țării, procesului național de vaccinare anti-COVID-19.

La nivelul întregului județ ar urma să fie deschise 18 centre de vaccinare anti-COVID-19, șapte dintre acestea funcționând în municipiul Buzău. Municipalitățile din Râmnicu Sărat și Buzău caută în prezent soluții pentru organizarea procesului de vaccinare, lucru care necesită identificarea acelor spații din fondul locativ care ar urma să fie folosite drept centre de testare.

CITEȘTE ȘI:Vaccinul NU ESTE OBLIGATORIU însă românii care nu se vor vaccina vor avea o serie de interdicții și restricții

Și la nivelul municipiului Râmnicu Sărat autoritățile locale au reușit să identifice două locații care vor servi procesului de vaccinare anti-COVID-19 la nivelul orașului. Întrucât se preconizează că viitoarea campanie de vaccinare ar urma să dureze aproximativ șase luni, autorităților li s-a cerut acordarea unor locații sigure.

Cele două centre de testare deschise la nivelul orașului ar urma să funcționeze în incinta Serviciului de Ambulanță (bulevardul Eroilor) și la anexa Spitalului Municipal , secția de Pneumologie de pe strada Păcii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *