Actualitate

Evaziune fiscală de peste 2 milioane de lei făcut de un buzoian de 52 de ani

Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au întocmit referat cu propunere de începere a urmării penale pe numele unui buzoian în vârstă de 52 de ani, administrator al unei societăți ce are ca principal obiect de activitate colectarea și prelucrarea deșeurilor reciclabile, sub aspectul săvârșirii. în formă continuată, a două infracțiuni de evaziune fiscală.

Prima infracțiuni s-a referit la omiterea evidențierii operațiunilor comerciale efectuate, iar cealaltă prin evidențierea, în acte contabile sau în alte documente legale, a unor operațiuni fictive, fapte prevăzute și pedepsite conform Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

CITEȘTE ȘI: FOTO | Tragedia care se poate repeta și la Râmnicu Sărat: Țiganii proxeneți omoară fete nevinovate și lasă familii îndurerate

Astfel, în urma cercetărilor, s-a aflat faptul că în perioada 2012 – 2015, societatea a efectuat achiziții de deșeuri, în special catalizatori auto, de la persoane fizice și juridice pe baza borderourilor de achiziție și facturi fiscale în sumă totală de 17.593.663 lei, cu o diferență față de achizițiile înregistrate în evidența contabilă în sumă de 923.808 lei, unele sume nefiind înregistrate în contabilitate, bunurile fiind ulterior vândute în Italia. Astfel, în urma acestor operațiuni nelegale, buzoianul a diminuat masa impozitabilă, sustrându-se de la plata impozitului pe venituri din alte surse datorate bugetului de stat cu suma de 2.814.986 lei. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *