Actualitate

,,Firma Alkaron a considerat, probabil, că ninge prea frumos ca să mai deranjeze zăpada,, – Din nou nu și-au făcut treaba

Ninsorile din ultimele ore au luat,după cum era de așteptat, pe nepregătite autoritățile din mai multe județe, motiv pentru care circulația rutieră pe mai multe artere și drumuri județene a fost îngreunată.

La nivelul județului Buzău, pe lângă bucuria din suflet a celor mici, ninsoarea a mai scos la iveală o serie de gravenereguli și deficiențe în activitatea societăților de deszăpezire care au câștigat licitațiile pentru această iarnă.

Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, s-a deplasat personal pe teren pentru a verifica situația și nu mică i-a fost mirarea când a găsit mai multe drumuri județene pline de zăpadă, lucru care înseamnă că firmele care aveau în administrare acele sectoare de drum nu și-au făcut treaba.

De exemplu, pe DJ202, între Râmnicu Sărat și comuna Puiești, realitatea din teren arâtat o imensă nepăsare față de contractele semnate cu Consiliul Județean și mai ales față ce cetățeni.

Aceeași societate ,,problemă,, , AL Karon a reușit să iasă din nou în evidență, nu datorită muncii prestate ci datorită nepăsării.

Conform prefectului Țiclea, societatea mai sus menționată ar fi ținut în garaj utilajele de deszăpezire, în timp ce mai multe șosele arondate acestei societăți erau acoperite cu zăpadă.

“Firma Alkaron a considerat, probabil, că ninge prea frumos ca să mai deranjeze zăpada. La ora 23:30, n-au reușit să-și deszăpezească nici propriile utilaje, darămite să mai iasă și la muncă!”, a declarat prefectul Daniel Țiclea, într-o postarea publicată pe o rețea de socializare.

Surse in cadrul Prefecturii Buzău ne-au spus că ,,drumarii,, au recurs la o clasică metodă de înșelătorie, adică, ar fi montat GPS pe autoturisme, însă sărărițele erau ținute în garaj, asta după ce vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Adrian petre, a început să-i urmărească prin GPS pentru identificarea zonelor în care se lucrează și cele pe care nu se intervine.

Vă reamintim faptul că societatea Al Karon, recunoscută pentru lucrările de slabă calitate executate dar și pentru exclusivitatea contractelor cu statul, este din nou implicată într-un alt scandal, acela care face referire la nerespectarea termenilor din contract.

Prefectul județului avertizează că astfel de abateri grave nu vor rămâne nepedepsite. “Verificările vor continua, iar sancțiunile vor fi aplicate fără ezitare! Prioritatea noastră este siguranța participanților la trafic!”, a subliniat Daniel Țiclea.

One thought on “,,Firma Alkaron a considerat, probabil, că ninge prea frumos ca să mai deranjeze zăpada,, – Din nou nu și-au făcut treaba

  • Pai daca aceeasi firma , aceleași probleme.. a cui este firma și pe cine tine în brațe primăria județului?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *