Florin Scarlat, buzoianul care a căzut după acoperișul unei biserici, a murit
Un bărbat în vârstă de 43 de ani și-a pierdut viața luni, la aproxiamtiv o săptămână dupa ce a căzut de pe acoperișul bisericii din Aliceni.
Martorii povestesc despre Florin Scarlat că era un om cu frică de Dumnezeu și foarte harnic. De puțin timp, biserica-monument istoric din satul Aliceni, comuna buzoiană Poșta Câlnău primisese finanțare din partea Ministerului Culturii, în vederea restaurării. Chiar dacă Florin nu era angajat, acesta a acceptat să ajute biserica cu câteva munci.
CITEȘTE ȘI: Noutăți în cazul tânărului Cosmin Dan, cel care și-a ucis fosta iubită prin incendiere.
Miercuri noaptea însă, în timp ce se afla pe acoperișul bisericii alături de alți muncitori, bărbatul a alunecat și a căzut de la înălțime. A suferit mai multe traumatisme și a fost preluat de ambulanță în stare gravă. Din păcate luni, inima lui Florin Scarlat a încetat să mai bată.
Pentru că este vorba despre un accident de muncă, ITM s-a seziat și a deschis o anchetă, care va stabili cine se face vinocat de moartea bărbatului.
