Grandiosul proiect de 90 de miliarde de la Valea Râmnicului se va finaliza curând: Investiție realizată 100% cu fonduri locale
Autoritățile locale din comuna buzoiană Valea Râmnicului sunt pe cale să finalizeze un proiect, extrem de important pentru comunitate, început încă din anul 2017. Vorbim despre lucrările efectuate la rețeaua de gaze naturale.
Autoritățile locale spun că în perioada următoare, proprietarii a circa 65 de gospodării rămase nebranșate din satele Oreavu și Rubla, vor putea demara procedurile pentru branșare.
Proiectul, început în anul 2017, a avut la bază o muncă titanică. Cei angrenați în întocmirea dosarelor necesare au depus o muncă uriașă, care este pe cale să se finalizeze cu succes pentru comunitate.
În data de 31 decembrie 2020, lucrările au fost încheiate parțial, iar în anul 2021, majoritatea gospodăriile au putut fi branșate la rețeaua de gaze, cu excepția a 65 de locuințe, 15 din satul Rubla și 50 din satul Oreavu.
Aici, firma care se ocupa de lucrare a întâmpinat o serie de probleme care au necesitat alte drumuri la București.
Ce a îngreunat lucrarea
Conform informațiilor, în timpul lucrărilor, angajații firmei care executa lucrarea au găsit niște instalații vechi și un fir de culoare roșie. Acestea datau încă din perioada comunistă, și, prin intermediul acelui fir, autoritățile comuniste de la București țineau legătura cu rușii.
Investiție realizată din bugetul primăriei
Toate demersurile privind proiectul de aducțiune a gazelor naturale în comuna Valea Râmnicului, început în anul 2017 și finalizat în curând, a avut o valoare de circa 90 de miliarde de lei vechi.
Totodată, reamintim că Valea Râmnicului este singura comună din județul Buzău care a implementat un proiect de aducțiune de gaze realizat cu fondurile autorităților locale.
Foto: Arhivă
Foto cu titlu de prezentare

