Actualitate

HALUCINANT: Un minor de 17 ani acuză că a fost bătut de un polițist buzoian chiar în Postul de Poliție: „Băi p**ă, te-am văzut f***-ți gura mă-tii”

Un minor în vârstă de 17 ani acuză postul de poliție din comuna buzoiană Cernătești că l-a agresat fizic și verbal în timpul unei audieri desfășurate duminică la postul de poliție din localitate. Inspectoratul confirmă că există o anchetă deschisă sub aspectul celor reclamate de tânăr.

Mihai, tânărul agresat, locuiește în Cernătești alături de bunicu său, asta după ce mama a ales să plece în străinătate, iar tatăl a decedat. În prezent este elev al Liceului cu Program Sportiv din Buzău. Băiatul recunoaște că nu este tocmai cuminte, dar că i se pare nedrept modul în care a fost tratat de șeful de post din Cernătești. Imediat după incident, băiatul a chemat salvarea, care l-a dus la Spitalul Județean de Urgență Buzău, iar aici medicii au constatat că nu are urme de agresiune, așa că i-a dat drumul acasă.

CITEȘTE ȘI: O fabrică de confecții din Râmnic își exploatează angajatele până când acestea ajung la epuizare. Două femei au murit deja, iar o alta s-a internat în spital

După plecarea din spital, tânărul a fost amedat de un alt echipaj de poliție pentru că ar fi apelat fără motiv numărul unic de urgență 112. Totuși, a reușit să înregistreze cu ajutorul telefonului mobil o discuție cu ceea ce pare a fi un om al legii, cel mai probabil din Postul de Poliție Cernătești. IPJ-ul a deschis o anchetă pentru a cercetat dacă cele reclamate de băiat se confirmă și totodată se verifică dacă minorul a fost lovit cu palma sau cu pumnul în sediul postului de poliție de către omul legii. 

ASCULTĂ AUDIO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *