Actualitate

Infractor căutat internațional de polițiștii spanioli, depistat la Glodeanu Sărat

La data de 22 decembrie , polițiștii Secției de poliție rurală Smeeni au depistat, în Glodeanu Sărat, un bărbat de 38 de ani, din Dolj, pe numele căruia era emis mandat european de arestare.

Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Smeeni au informat persoana cu privire la semnalarea ce apare în Sistemul Informatic Schengen pe numele său și au transmis cazul Serviciului de Investigații Criminale pentru demararea procedurilor specifice.

Mandatul European de arestare fusese emis de către autoritățile din Spania, în anul 2023, pentru săvârșirea de infracțiuni contra persoanei pe teritoriul acestei țări.

Bărbatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unde a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

Persoana urmează a fi prezentată Curții de Apel Ploiești pentru a dispune, în vederea demarării procedurii de extrădare către autoritățile judiciare din Spania.

|Tot ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un bărbat de 37 ani, din Buzău, urmărit la nivel national.

Pe numele acestuia, Judecătoria Buzău a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea la data de 16 decembrie a.c.

Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Acesta a fost transportat la Penitenciarul Focșani, în vederea executării pedepsei privative de libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *