Actualitate

Investiție majoră în comuna Murgești: Utilaje cumpărate cu fonduri pentru situațiile de urgență

Primăria comunei buzoiene Murgești și-a îmbogățit parcul utilajelor industriale cu două utilaje noi, cumpărate printr-un proiect depus la Grupul de Acțiune Locală Zărnești „Consorțiul pentru dezvoltarea microregiunii Valea Câlnăului – Buzău”. Edilul comunei Murgești, Ionel-Edgar Negraru afirmă că cele două noi utilaje cumpărate, un miniîncărcător Messersi și un buldoexcavator CASE de 100 de cai la care se adaugă un tocător vegetal, au un regim de lucru special și vor fi folosite în cazul situațiilor de urgență.

Ambele utilitare sunt de proveniență italiană și au costat, alături de tocătorul vegetal, 100.000 de euro, bani proveniți din fondurile AFIR.  Ca o noutate, comuna Murgești a fost prima localitate din cele 9 regăsite în GAL-ul menționat anterior care a achiziționat utilaje.

CITEȘTE ȘI: INVESTIȚIE MAJORĂ LA RÂMNICU SĂRAT: Toate străzile beneficiază de iluminat public cu LED

Documentația de achiziție și proiectul a fost depus în data de 15.06.2018, iar primele echipamente au ajuns la începutul acestei veri. Primarul localității se declară mulțumit de achizițiile făcute cât și de oportunitatea pe care i-a oferit-o GAL-ul buzoian.

VIDEO AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *