Actualitate

Județul BUZĂU: Polițiști atacați cu sapa: A fost nevoie de intervenția mascaților

Doi indivizi din localitatea buzoiană Pogoanele, care au atacat mai mulți polițiști trimiși să aplaneze un conflict iscat în familia acestora, au fost arestați, fiind acuzați de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Vorbim despre o întâmplare petrecută duminică după-amiază, atunci când un echipaj de poliție aflat în timpul serviciului a primit un apel prin SNAU 112 prin care se sesiza că mi multe persoane deranjau liniștea și ordinea publică, ascultând manele la volum mare.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au confirmat cele sesizate, turbulenții fiin în principal membrii aceleiași familii. La vederea oamenilor legii, doi dintre aceștia, în vârstă de 17, respectiv 25 de ani, au devenit violenți, atât verbal cât și fizic, amenințând cu acte de violență polițiștii.

CITEȘTE ȘI:VIDEO: Un râmnicean a murit luni pe stradă. Fiindcă la Râmnicu Sărat nu există spital, fiind amanetat de PNL, râmnicenii sunt în pericol la fiecare pas
În timpul discuțiilor purtate de polițiști pentru aplanarea situației, tânărul de 25 de ani ar fi amenințat polițiștii cu o sapă, aruncând unealta către aceștia, fără a le produce vătămări.
Imediat au fost chemați și mascații pentru a aplana situația. Toate persoanele implicate au fost identificate, imobilizate și conduse la sediul Poliției.
Cei doi tineri au fost reținuți pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, primind mandat pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *