Actualitate

Lucrări de slabă calitate și lente efectuate la cele 43 de străzi de pământ din municipiul Buzău. Iată cauza

Lucrările efectuate de firma bucureșteană care a câștigat licitația pentru reabilitarea celor 43 de străzi de pâmânt din municipiul Buzău înaintează foarte încet, iar calitatea lucrărilor este slabă, lucru care contrariază atât buzoienii cât și autoritățile.

Însuși edilul buzoian se arată nemulțumit de stadiul lucrărilor și a declarat recent că se gândește chiar la impunerea unor penalizări. Toma afirmă că aceste rezultate sunt cauzate de sistemul de licitație obligatoriu prin lege care are ca principal criteriu de atribuire prețul cel mai mic, regretând totodată că nu a putut executa aceste lucrări cu ajutorul UrbisServ. Au fost semnalate întârzieri față de graficul contractat dar și temeri legate de materialele utilizate cât și tehnologia aplicată.

CITEȘTE ȘI: HAOS TOTAL în programul Start-Up Nation 2018: Iată județele defavorizate de noile propuneri legislative

Unii specialiști spun că prețul cu care a fost atribuită licitația, cu 40% mai mic față de prețul de pornire, se va reflecta într-un standard de calitate inferior. De exemplu, pe strada Uzinei, muncitorii firmei declarate câștigătoare au decapat pământul și au abandonat lucrarea, riveranii fiind extrem de mulțumiți de aceste practici. De alt fel, există și suspiciuni referitoare la piatra folosită la mixtură, grosimea covorului asfaltic cât și asupra modului în care s-au executat lucrările de pregătire. Conform termenelor, firma câștigătoare ar trebui ca până pe 31 decembrie să dea spre folosință 30 de străzie din cele 43 contractate. 

Foto cu tiltu de prezentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *