Actualitate

Lucrările de la Podul Mărăcineni vor continua și pe parcursul nopții

De aproximativ o lună s-a dat startul reabilitării podului metalic de la Mărăcineni, lucarea în care intră și structura de rezistență a podului.

Firma câștigătoare a afirmat că va lucra și pe perioada nopții pentru a se respecta termenul de finalizare, iar sursele de iluminat urmând să fie montate pe grinzile podului. „Mi-am asumat nişte pun­cte pe care am spus ca le voi urmări, ca să se realizeze, ceea ce am şi făcut. Una dintre ele este problema podului de la Mărăcineni în care m-am implicat atât instituţional cât şi  personal, iar astăzi sunt alături de noi specialiştii care vă vor da detalii cu privire la lucrările care se vor executa şi cum vor decurge acestea”, a declarat Carmen Ichim, prefectul judeţului Buzău la şedinţa Colegiului Prefectural de joi.

CITEȘTE ȘI: Radiografia „șmecherilor” din județul Buzău. Cum se face că tinerii „de bani gata” ucid oamenii nevinovați iar autoritățile nu fac nimic

Lucrările la podul de la Mărăcineni vin cu restricţii ale traficului abia din primăvara anului viitor, în data de 15 martie, când este termenul legal de începere a lucrărilor pe partea carosabilă, la suprastructură. Din acel moment, în funcţie de starea vremii, sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat spre Buzău va fi închis pentru opt luni, perioada în care se fac reparaţiile. Reprezentanţii firmei executante au asigurat că termenul de finalizare a lucrărilor va fi respectat, respectiv luna octombrie 2018. „Premergător acestor lucrări, secţia de Drumuri Naţionale a pregătit podul din aval astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii normale. S-au făcut asfaltările de rigoare, inclusiv comuna Mărăcineni a făcut asfaltări pe partea ei de pod. Estimăm că din 15 martie 2018 se va închide circulaţia pe podul vechi şi se va circula exclusiv pe cel din aval până la finalizare”, a declarat şeful Secţiei Drumuri Naţionale Buzău. Reprezentantul constructorului a dat asigurări că, în acest an, traficul nu va fi închis, dar că acest lucru se va întâmpla din pri­măvara anului 2018. Vor fi efectuate lucrări şi pe perioada nopţii, surse de iluminat urmând să fie montate pe grinzile podului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *