Mascații buzoieni au descins în magazinele care vindeau piese auto contrafăcute
Procurorii sprijiniți de mascați au desfășurat marți, 6 martie, 89 de percheziții în 23 de județe, în cadrul unui dosar complex de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu piese auto.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și ai Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub atenta coordonare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat 89 de percheziții domiciliare la locuințele mai multor persoane și sedii sociale din 23 de județe și municipiul București.
Astfel, pe lângă județul Buzău au mai fost vizate și județele Galați, Ilfov, Maramureș, Prahova, Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Bihor, Arad, Harghita, Brașov, Cluj, Covasna, Neamș, Mehedinți, Constanța, ALba, Timiș, Caraș-Severin, Mureș și Argeș. La Buzău descinderile au avut loc în cinci locații din municipiu și din Berca. Este vorba despre câteva magazine de piese auto din zonele Marghiloman și strada Bucegi. Descinderile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. În acțiune au participat polițiști din cadrul tuturor inspectoratelor de poliției județene menționate mai sus.