Actualitate

Micuț de doi ani înecat

Tragedie fără margini într-o familie din comuna buzoiană Pârscov. Un copil de doar 2 ani a sfârșit tragic într-un bazin de colectare al apelor uzate.

Copilul a fost lăsat de părinți să se joace în curtea din spatele casei, moment în care a alunecat în bazinul cu apă. Anchetatorii sosiți la fața locului spun că micuțul s-a zbătut din toate puterile, însă strigătele lui de ajutor nu au fost auzite de nimeni. Ironia sorții face ca tot părinții să îl găsească fără suflare. Medicii chemați de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic decât să declare decesul copilului.
Dacă organele de cercetare penală îi vor găsi vinovați pe părinții băiatului, aceștia pot fi acuzați de neglijență și trimiși în spatele gratiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *