Actualitate

Minor depistat la volan

Vineri seara, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Ziduri au oprit în trafic un autoturism în care se aflau două persoane. Nu mică le-a fost mirarea lucrătorilor rutieri când la volanul mașinii au descoperit un minor în vârstă de 15 ani.

Lângă acesta, pe scaunul din dreapta stătea relaxat unchiul acestuia, un bărbat de 63 de ani din municipiul Râmnicu Sărat. Tânărul șofer a fost depistat de polițiști în timp ce șofa pe DC10 în localitatea Costieni.
Unchiul copilului a fost întrebat de ce a lăsat minorul să conducă mașina pe drumurile publice, conștient fiind de faptul că nepotul nu posedă permis, moment în care  acesta a răspuns foarte degajat; „Am lăsat nepotul să conducă mașina pentru a căpăta experiență.”
În cauză a fost începută cercetarea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în articolul 335 din Noul Cod Penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *