Mitingul aerian de la Boboc nu se va organiza în acest an – Care este motivul
Mitingul aviatic de la Baza Aeriană Boboc, din județul Buzău, unul dintre cele mai populare evenimente aeronautice din România, nu va mai avea loc pentru al doilea an consecutiv.
De-a lungul celor 14 ediții organizate, show-ul aerian, care atrăgea anual mii de spectatori din toată țara, cuprindea demonstrații spectaculoase în aer ale piloților militari, salturi cu parașuta, dar și expoziții de tehnică militară.
În cadrul evenimentului, care dura, de regulă, peste două ore, spectatorii puteau vedea evoluții ale aeronavelor din dotarea Bazei Aeriene Boboc, precum IAR 99, elicopterele Alouette sau Iak-52, dar și ale unor aparate venite de la alte unități din țară, inclusiv avioane supersonice F-16.
CITEȘTE ȘI S-A AFLAT ADEVĂRUL – De ce România a primit doar 3 puncte din parte ,,fraților,, moldoveni
Deschiderea spectacolului aviatic era realizată, în mod tradițional, de parașutiștii români, iar la sol publicul putea urmări și diverse exerciții demonstrative.

