NEWS ALERT: Accident cu un mort pe DN2E85 la Gura Câlnău
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp pe DN2E85, între Gura Câlnău și Potârnichești.
Potrivit informațiilor, două vehicule s-au lovit frontal din cauza unei manevre de depășire nerereușită.
CITEȘTE ȘI: Procesiune de Florii combinată cu campanie electorală pe străzile din Buzău
Se pare că două victime au rămas încarcerate între fiarele contorsionate ale mașinilor și alte două și-au pierdut viața.
UPDATE 13:00
În timp ce se deplasa pe DN2E85 din direcția Buzău spre Râmnicu Sărat, un buzoian în vârstă de 79 de ani s-ar fi angajat în efectuarea virajului la stânga, moment în care a fost lovit de autoturismul care circula din spate, condus de un bărbat de 44 de ani din localitatea Cochirleanca. În urma impactului a rezultat decesul a două persoane din primul vehicul, șoferul și pasagera din dreapta-față, o femeie de 77 de ani. Ocupanții celui de-al doilea vehicul, atât conducătorul cât și o pasageră în vârstă de 42 de ani au fost răniți și preluați de ambulanță pentru acordarea îngrijirilor medicale.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstastanțelor care au dus la producerea evenimentului rutier, la Potârnichești.
