NEWS ALERT – Intervenție contracronometru pentru salvarea unui bărbat prins sub un mal de pământ
Pompierii băcăuani intervin în orașul Dărmănești, cartier Plopu, unde un mal de pământ s-a surpat peste o persoană de sex masculin.
La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Gărzii de Intervenție Comănești, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, containerul multirisc dotat cu stabilizator de mal de la Detașamentul de Pompieri Moinești și un elicopter SMURD Brașov. Intervine, de asemenea, o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.
A fost anunțat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.
În urma evenimentului, victima a fost găsită inconștientă, fiind inițiate imediat manevrele de resuscitare de către echipajele medicale sosite la fața locului.
CITEȘTE ȘI CSM Râmnicu Sărat a retrogradat oficial și chiar se așteaptă dizolvarea echipei de seniori
Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost extrasă cu ajutorul mijloacelor din dotare, în stare de inconștiență, dar cu semne vitale, fiind predată echipajului medical de pe elicopterul SMURD Brașov.

