O tânără de 16 ani din Buzău a cerut în instanță să se căsătorească cu iubitul său, aflat în închisoare: Ce au decis judecătorii
O tânără din Buzău a cerut, în fața judecătorilor, consimțământul de a se căsători cu iubitul său aflat în Penitenciarul Focșani.
Conform legii, persoanele care nu au ajuns la vârsta majoratului, însă au împlinită vârsta de 16 ani, se pot căsători, însă doar cu acordul unei instanțe.
În baza acestui articol de lege, o tânără de 16 ani din Buzău a cerut instanței, prin reprezentantul lega, să fie lăsată să se căsătorească cu iubitul său, în vârstă de 32 de ani, în prezent deținut în cadrul Penitenciarului Focșani. Acesta este acuzat de loviri și alte violențe. În cererea către instanță, tânăra a arâtat că se află într-o relație cu iubitul său de 12 luni. Cei doi s-au întâlnit în cadrul unui grup de prieteni care, spune instanța, ar fi influențat-o într-un mod negativ.
Instanța de judecată a arâtat în justificarea refuzului de căsătorie că s-a avut în vedere o serie de concluzii ale referatului de anchetă psihosocială, care a arâat că pârâtul a execută în prezent o pedeapsă privativă de libertate, iar căsătoria cu aceasta nu este în interesul superior al minorei.

