Actualitate

Orice elev care are mai mult de 37 de grade nu va fi primit în școală pentru a susține examenele finale

Începând cu data de 2 iunie, toate școlile din țară ar trebui să aibă, în mod practic, cel puțin un cadru medical și măști pentru elevi. Guvernul a adoptat joi seară, prin Ordonanță de Urgență, gratuitatea transportului elevilor, atât pe plan local cât și pe plan județean: ”Elevul nu dă niciun ban, se urcă pe baza carnetului de elev în microbuz, tren, autobuz”, a declarat ministrul Educației Monica Anisie.

Oficialul a spus că în următoarele 15 zile va fi gata hotărârea de guvern cu normele de aplicare și acolo vor fi detaliate mai multe aspecte. Guvernul a adoptat aseară prin Ordonanță de Urgență gratuitatea transportului elevilor, atât pe plan local cât și pe plan județean.
În ceea ce privește măsurile destinate protecției elevilor care vor susține examenele naționale, Ministerul Educației și cel al Sănătății trebuie să asigure, practic, cel puțin un cadru medical pentru fiecare școală în care din 2 iunie, elevii din anii terminali vor reveni la orele de pregătire și mai apoi la examene.

CITEȘTE ȘI:Ludovic Orban (PNL) continuă hăituirea și amendarea românilor printr-o lege nouă – Legea 55/2020
Fiecărui elev i se va măsura temperatura la intrarea în școli, iar unitățile de învățământ sunt obligate să aibă măști pentru elevi. Astfel, oricine va intra în acele școli care își vor deschide porțile la începutul lunii viitoare trebuie să nu aibă o temperatură mai mare de 37 de grade. În caz contrar, cine depășește această valoare nu va fi primit în incintă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *