Actualitate

Patru tineri din Neamț judecați pentru că au recoltat trufe fără autorizație pe raza comunei Buda

La data de 6 iulie, polițiștii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Grebănu au acționat pe linia protejării fondului forestier naţional.

Polițiștii au depistat în extravilanul localității Buda, 4 tineri cu vârste cuprinse între 17 și 32 de ani, din Neamț, în timp ce recoltau produse nelemnoase – trufe.

În urma controlului și verificărilor specifice, polițiștii au descoperit asupra acestuia 23 de kilograme de trufe, care ar fi fost recoltate din fondul forestier, fără a deține autorizație.

Polițiștii au confiscat trufele și le-au predat specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Râmnicu Sărat.

Bărbații în cauză au fost sancționați contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă de 7.000 de lei.

Poliţiştii buzoieni vor acţiona şi în perioada următoare pentru prevenirea şi combaterea oricărei categorii de fapte care ar putea prejudicia fondul forestier din zona de competenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *