Actualitate

Prima etapă a proiectului de modernizare a iluminatului public din Puiești a fost finalizată

Primărița comunei buzoiene Puiești, Rodica Bârlă, se află în prezent în stadiul de finalizare a primei etape a proiectului care vizează modernizarea sistemului public de iluminat din localitate.

Proiectul, în valoare de 1.047.155,62 lei a fost depus în august 2022 si finalizat în mai 2024, realizat din fonduri nerambursabile obținute prin AFM – AGENȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.

,,prin proiect vor fi realizate:
– achiziţionarea şi montarea de corpuri de iluminat LED cu eficienţă ridicată, puncte de aprindere, cutii de distribuţie, cutii de trecere, console, accesorii, armături, echipamente de comandă, automatizare şi măsurare;
– achiziţionarea şi instalarea sistemului de telegestiune.
Realizarea unui iluminat corespunzător determină în special, reducerea riscului de accidente rutiere, reducerea numărului de agresiuni contra persoanelor, îmbunătățirea climatului social prin creșterea siguranței activităților pe durata nopții și nu în ultimul rând ‼️reducerea costurilor privind consumul de energie electrica cu aproximativ 30-50%.‼️
Încă un proiect finalizat.
Urmează ETAPA II a proiectului ce vizează celelalte sate ale comunei Puiești.
Cu încredere și răbdare, pe toate le vom duce la bun sfârșit.
Cu respect, Primar, Rodica Bârlă,, a transmis edilul din Puiești într-un mesaj postat pe o rețea de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *