Actualitate

Primărița Rodica Bârlă de la Puiești a semnat contractul pentru realizarea rețelei de canalizare

În data de 19 aprilie, la sediul Primăriei municipiului Buzău, a fost semnat contractul de lucrări CL4, în valoare de circa 115 milioane de lei fără TVA, între Compania de Apă și asocierea dintre două societăți româno-bulgare, ce vizează înființarea rețelei de canalizare în localitatea Puieștii de Jos, Nicolești, Dăscălești dar și la Cislău, Scărișoara, Gura Bîscei sau Cașoca.

Totodată, în cadrul aceluiași contract, vor fi construite și stațiile de epurare a apelor uzate la Puiești, precum și înființarea unui bazin de retenție în incinta Stației de Epurare a Apelor Uzate Râmnicu Sărat.

Contractul face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Buzău”, finanțat de Uniunea Europeană, a cărui valoare totală este de 352 milioane de euro și cuprinde inclusiv municipiul Buzău.

La evenimentul care s-a desfășurat la Primăria Buzău au participat primarul comunei Puiești, Rodica Bârlă, primarul comunei Siriu, Dragoș Voicu, viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat, Florian Nicolae, și viceprimarul comunei Cislău, Marin Ioan, alături de primarul Constantin Toma și de directorul Companiei de Apă, Simona Săvulescu.

Un comentariu la „Primărița Rodica Bârlă de la Puiești a semnat contractul pentru realizarea rețelei de canalizare”

  • Da jumatate din rețeaua de canalizare este făcută deja a dat-o pe toată sa vedem plătește compania de apa ceea ce este făcut deja

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *