Râmnicean de 48 de ani reținut de polițiști pentru distrugere. Fapta s-a consumat la Grebănu
În urma activităţilor efectuate, poliţiştii de la Secţia de poliţie rurală Grebănu au identificat principalul bănuit în cazul unei infracțiuni de distrugere.
Fapta a fost sesizată poliției la data de 1 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, de către proprietarul unui imobil, în vârstă de 37 de ani, din Grebănu.
Apelantul a sesizat că o persoană i-a provocat distrugeri la autoturismul parcat în faţa imobilului, la uşa de acces în locuinţă, dar şi la un aparat de cafea amplasat la intrare, prin utilizarea de articole pirotehnice.
Prejudiciul a fost estimat la 5600 de lei, acesta fiind recuperat şi restituit părţii vătămate.
Din cercetări a reieşit că principalul bănuit este un bărbat de 48 de ani, din Râmnicu Sărat.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, sub coordonarea parchetului.

