RĂSTURNARE DE SITUAȚIE ÎN Dosarul „Mită pentru permise”: Chitic, Răduță, Botezatu și Brătilă ar putea schimba cursul anchetei
Un inculpat din celebrul dosar „Mită pentru permise” face demersuri pentru a anula probele obținute de către procurori cu ajutorul interceptărilor. La ultimul termen al procesului în apel, președintele completului de judecată de la Curtea de Apel Ploiești a admis cererea suplimentară de probe formulată de Gheorghe Brătilă, constând în solicitarea de informații de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău referitoare la existența avizului de ofițeri de poliție judiciară.
Concret, Brătilă vrea să afle dacă anchetatorii au avut avizul de ofițeri de poliție judiciară conform articolului 55, alin.5 cod de procedură penală și punctul 49 din Decizia nr. 51/16 februarie 2016 a Curții Constituționale, a persoanelor din Cadrul Serviciului de Informații și Protecție Internă Buzău care au pus în executare mandatele de supraveghere tehnică și autorizațiile emise de Tribunalul Buzău în dosarele de urmărire penală nr.792/P/2013 și numărul 230/P/2014, conform ordonanțelor de delegare ale procurorului de caz. Astfel, parchetul trebuie să răspundă solicitării lui Brătilă până pe data de 26 februarie, atunci când este stabilit un nou termen de judecată.
CITEȘTE ȘI: Doi samsari buzoieni au avut tupeul să vândă mașinile pe care Poliția pusese sechestru. Acum sunt cercetați
Vă reamintim că pe 25 februarie 2018, doi inculpați din acest dosar cu răsunet în județ au primit, la Tribunalul Buzău, sentințe de condamnare cu executare. În speță este vorba despre instructorul auto Brătilă Gheorghe și fostul agent examinator Botezatu Adrian. Anul trecut Brătilă a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru dare de mită în formă continuată, în perioada octombrie 2013 – iunie 2015, pentru participație improprie la infracțiunea de dare de mită, la data de 03.12.2013, instigare la dare de mită în formă continuată la data de 03.02.2015, trafic de influență, la data de 15.06.2015. În ceea ce privește situația lui Adrian Botezatu, acesta a primit 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, în formă continuată, în perioada octombrie 2013 – iunie 2015 și trafic de influență, la data de 21.03.2014.
Tot în acest dosar, ceilalți trei inculpați au primit sentințe cu suspendare. Astfel, Andrei Chitic, agent examinator la data comiterii faptelor, a primit o sentință de 2 ani și 3 luni de închisoare pentru luare de mită în formă continuată, în perioada octombrie 2013 – iunie 2015 și pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare cu acte de comerț incompatibile cu funcția, în aceeași perioadă și obligarea la muncă în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile la societatea Urbis-Serv SRL Buzău sau la RER Ecologic Service Buzău.
Primarul care alimenta rezervoarele mașinilor personale ale examinatorilor
Un alt inculpat în acest dosar a fost și primarul comunei Brăești, Adrian Perțea. Acesta a fost condamnat la 2 ani și două luni cu suspendare pentru dare de mită și cumpărare de influență. Perțea a fost acuzat de anchetatori de faptul că în luna ianuarie 2014 a oferit o cantitate de motorină agentului examinator Adrian Botezatu, în scopul de a promova o angajată a Primăriei Brăești la proba practică de obținere a permisului de conducere, iar în luna martie 2014 acesta a oferit o altă cantitate de motorină aceluiași agent examinator, în scopul de a interveni pe lângă funcționari de la compartimentul înmatriculări pentru soluționarea favorabilă a unei cereri de transcriere a drepului de proprietate a unui autoturism.
Răduță, 1 an și patru luni de închisoare cu suspendare
Nu în ultimul rând, Valeriu Răduță, instructor auto la Râmnicu Sărat, fin al lui Botezatu, a primit la rândul său o condamnare de 1 an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la dare de mită, fiind obligat la muncă în folosul comunității timp de 60 de zile la Primăria Râmnicu Sărat, compartimentul ADP.
Cum și-au distrus carierele Botezatu și Chitic în cel mai jenant mod posibil
Scandalul a izbucnit în anul 2015, atunci când doi agenți ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, unitate aflată în subordinea Prefecturii Buzău, plus un instructor auto și șase foști candidați la obținerea permisului de conducere au ajuns la Parchet, unde au fost acuzați de infracțiuni de luare și dare de mită, respectiv cumpărare și trafic de influență. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, agenții în cauză, adică Botezatu și Chitic și-au distrus cariera într-un mod jenant; aceștia acceptau să primească plinuri de carburanți pentru autoturismele proprii în schimbul promisiunilor că vor fi indulgenți la examenul de obținere a permisului auto pentru profesioniști.
Mai mult, Botezatu ar fi intervenit pentru înmatricularea unui autoturism fără a avea taxa de înmatriculare plătită, iar beneficiarul acestei găinării a fost primarul comunei Brăești, Adrian Perțea. În cele din urmă, cei doi agenți precum și proprietarul școlii de șoferi Brătilă au căzut în plasa unui investigator sub acoperire de la Direcția Generală Anticorupție de la care au primit șpagă.