Românii care pleacă de la oraș la țară pentru a munci grădina sau livada vor fi amendați
Românii care aleg să plece de la oraș ca să își lucreze grădina, sau livada, la țară vor fi amendați. Precizarea a fost făcută de reprezentanții MAI. Astfel, românii care nu sunt fermieri, însă au o casă cu grădină la țară sau o livadă pentru consumul propriu, nu beneficiază de aceleași prevederi ca producătorii agricoli.
În aceste condiții, doar fermierii și cei care își câștigă pâinea din agricultură se pot deplasa pentru efectuarea lucrărilor sezoniere, în timp ce românii care au case, grădini sau livezi la țară sunt sancționați aspru dacă părăsesc locuința pentru a se îngriji de aceasta, având în vedere că astfel de deplasări nu prezintă o urgență, confirmă reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
CITEȘTE ȘI:Patru râmniceni s-au ales cu dosare penale după ce au mințit că sunt angajați pentru a ieși pe stradă
La întrebarea „Intenționăm să plecăm la casa bătrânească unde avem o plantație proprie de pomi fructiferi pentru a face tăierile și stropirea de primăvară. Casa se află la 500 km de București. Trebuie să plecăm și eu și soțul și automat și copii (minori amândoi). Ce trebuie să bifăm pe Declarație pentru a nu avea probleme? Există vreo restricție a deplasării?„, MAI a răspuns:
„Conform Ordonanțelor Militare nr. 3 și nr. 4 este permisă deplasarea persoanelor, fără a fi specificată o distanță anume, pentru activități agricole. Această excepție a fost introdusă, în principal, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli și al persoanelor care obțin din activitățile agricole unicul sau principalul venit și nu pentru a fi folosită ca pretext pentru a efectua deplasări de către orice persoană care are în proprietate un teren. Reamintim că nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare se sancționează contravențional„.
Precizările MAI fac referire la cetățenii care nu sunt fermieri, producători agricoli. Pentru aceștia, deplasările în scopul efectuării lucRărilor agricole se pot face fără restricții, în baza declarației pe proprie răspundere sau a adeverinței eliberate de către angajator.
