Sărăcie îmbelșugată la Racovițeni – Plin de datorii, primarul Manu Luis face ,,ziua comunei,, în plină criză
Unul dintre cei mai mândri primari din județul Buzău, fără însă prea mari realizări pentru comunitate și pentru comună, organizează ziua comunei, într-un an greu din punct de vedere financiar.
Fără să țină prea mult seama de părerile și deciziile celorlalți primari PSD din județul Buzău., Manu Vergilius Luis, primarul din Racovițeni, a organizat vineri, 29 august, ziua comunei.
Chiar dacă a invitat numai artiști de mâna a doua, Luis este foarte mândru de realizările sale, aproape inexistente și, spre deosebire de alți primari din județ care au renunțat la acest dezmăț pe bani publici, cel puțin în aceste vremuri grele, Manu Vergilius Luis se lăfăie în aburii de alcool și fum de grătare, asezonate cu muzică dată la maximum.
Vă reamintim că Racovițeni este una dintre cele mai sărace comune din județul Buzău, realizările primarului fiind aproape inexistente, însă a găsit de cuviință ca să nu rateze celebrarea zilelor comunei, într-o perioadă în care mai toți primarii PSD din județ strâng cureaua și speră că vor trece cu bine prin aceste vremuri tulburi.

