Simona Ungureanu, tânăra lovită pe o trecere de pietoni pe 4 decembrie, a murit în ziua de Crăciun
Dimineața zilei de 4 decembrie a fost o zi absolut normală pentru majoritatea buzoienilor, însă nu și pentru Simona Ungureanu. Aceasta se afla în zona industrială în jurul orei 06:00 dimineața, când un șofer o lovește violent cu mașina, chiar pe trecerea de pietoni.
Simona Ungureanu, în vârstă de 31 de ani, era originară din localitatea buzoiană Lipeziș. În acea dimineață fatidică Simona se îndrepta către serviciu, când a fost lovită de un autoturism condus de un râmnicean de 31 de ani. Femeia a fost proiectată câțiva metri pe asfalt, rămănând inconștientă.
CITEȘTE ȘI:Doi tineri au donat darul de la nuntă pentru a construi o casă unei familii nevoiașe
A fost intubată și transferată de urgență la Spitalul Floreasca din București, cu multiple fracturi de bazin și o lovitură puternică la cap. În ziua de Crăciun Simona a decedat, în urma sa rămănând două fete și un soț îndurerat.