Tânără găsită moartă în grădina unui bloc de pe strada Roșiori din Galați
În cursul dimineții de luni, 2 iunie, la ora 04:14, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Galați au fost sesizați, prin apel SNUAU 112, de un bărbat, cu privire la faptul că o persoană de sex feminin este căzută în grădina unui bloc de locuințe situat pe strada Roșiori, din municipiul Galați.
În urma sesizării, polițiștii Secției 1 Poliție Galați s-au deplasat la fața locului, constatând că aspectele semnalate se confirmă. Astfel, în zona indicată a fost găsit cadavrul unei tinere, a cărei identitate nu a fost stabilită până în prezent.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea persoanei, stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.
UPDATE
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, victima a fost identificată ca fiind o tânără în vârstă de 20 de ani, din satul Tămăoani, comuna Frumușița, județul Galați.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.

