Actualitate

Taxă de drum pentru transporturile grele aplicată în județul Buzău

Vicepreședintele Consiliului Județean Adrian Petre susține ideea introducerii unei taxe speciale pentru transportatorii de mărfuri care folosesc drumurile județene dar nu respectă încadrarea în tonajul admis de regulamentele în vigoare. Totodată, oficialul buzoian readuce în discuție procedura de verificare în teren a transportatorilor, prin folosirea unui cântar special, de data aceasta avansând o variantă în care să fie achiziționate mai multe astfel de dispozitive, care să fie amplasate pe cele mai folosite segmente de drumuri județene.

Taxa nu va putea fi aplicată dacă aceasta nu va face parte dintr-un proiect de hotărâre județeană, supus dezbaterii publice și ulterior votului consilierilor județeni.

În acest sens se dorește și achiziționarea unor cântare speciale care să stabilească greutățile încărcăturilor agabaritice depistate pe drumurile din județ.

În trecut, Consiliul Județean Buzău, tot la o inițiativă a vicepreședintelui Adrian Petre, a încercat să îi determine pe șoferi să respecte limitele de tonaj, prin controale în trafic cu un cântar special achiziționat, însă verificările nu au înregistrat și rezultatele scontate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *