Trei accidente rutiere soldate cu rănirea mai multor persoane au avut loc în Galați
În data de 5 martie 2025, în jurul orei 06:50, pe strada Ionel Fernic, din municipiul Galați, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Galați au stabilit că un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Ionel Fernic, având direcția de deplasare dinspre strada Dr. Mihail Petrini către bulevardul Milcov, ar fi surprins și accidentat un bărbat, de 56 de ani, din aceeași localitate, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis.
În urma evenimentului rutier, victima a fost preluată și transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.
La testarea conducătorului auto cu privire la consumul de băuturi alcoolice, etilometrul a indicat o valoare de 0,10, mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate de polițiști.
Un alt eveniment rutier, soldat cu rănirea altei persoane, a avut loc pe strada Gheorghe Petrașcu, din municipiul Tecuci, în jurul orei 08:00.
Polițiștii Biroului Rutier Tecuci au stabilit că o femeie în vârstă de 35 de ani, din satul Furcenii Noi, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada menționată, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare fața de autovehiculul din fața sa, intrând în impact cu acesta.
În urma impactului a fost rănit conducătorul auto aflat în cel de-al doilea autovehicul, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Tecuci, care s-a prezentat ulterior la spital pentru îngrijiri medicale, întrucât inițial evenimentul rutier fusese soluționat prin întocmirea formularului de înțelegere amiabilă.
Conducătorii auto dețin permise de conducere valabile, iar la testarea alcoolscop, ambele rezultate au fost negative.
Cercetările vor fi continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Tot în cursul zilei de 5 martie 2025, în jurul orei 15:15, pe strada Independenței, din localitatea Izvoarele, județul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia a fost rănită o persoană.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Galați a rezultat că un bărbat de 58 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada menționată, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe acostamentul din dreapta, unde a intrat în coliziune cu un container modular și gardurile a două imobile din zonă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Deoarece a suferit leziuni ușoare, acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale, fără a necesita internare.
Și în acest caz polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Foto cu titlu de prezentare
Foto – Arhivă