Actualitate

ULTIMA ORĂ – Începând de vineri seara Buzăul intră sub atenționare Cod Galben și Portocaliu de ninsoare

Începând de vineri, 22 decembrie și până la sfârșitul săptămânii,  respectiv duminică, 24 decembrie, vântul va avea intensificări în toată țara.

La munte vor fi rafale de 90…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei și local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h.

În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25…30 l/mp și peste 40… 50 l/mp în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ.

Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă, anunță meteorologii ANMH.

Începând de vineri seară și zona de munte a județului Buzău intră sub atenționare Cod portocaliu de viscol.  În zona montantă înaltă (în general la peste 1500m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită, potrivit ANM.

Foto cu titlu de prezentare.
Foto – Arhivă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *