Actualitate

Un inspector ANAF a scăpat de închisoare pentru că judecătorii au considerat că șpaga primită de la un afacerist buzoian a fost prea mică

Inspectorul ANAF Costel Răucescu , din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală Constanța a scăpat de închisoare după ce a fost prins în flagrant, în timp ce primea drept mită suma de 500 de lei de la un afacerist din Buzău.

Scena a fost surprinsă de jurnaliști în toaleta unui local din oraș, acolo unde funcționarul public a ales să ia șpaga.

Curtea de Apel Ploiești a decis definitiv, în data de 24 iulie 2025, să anuleze sentința inițială de 4 ani de închisoare cu executare, proniunțată de către Tribunalul Buzău, după ce judecătorul de la Ploiești a decis să anuleze pedeapsa inițială pentru că mita primită a fost prea mică.

Totodată, în motivarea deciziei a contat și faptul că inculpatul nu avea antecedente penale, avea o vârstă înaintată și avea o preocupare activă pentru dezvoltare profesională în vederea perfecționării meseriei în cadrul ANAF.

Judecătorii au apreciat că o pedeapsă cu suspendare este mult mai indicată decât una cu executare, în condițiile în care mita primită a fost foarte mică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *