Un medic din Rm.Sărat a fost prima persoană care a intervenit într-un accident produs la Golești
Un doctor originar din Brașov, dar care în prezent activează în cadrul Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat a fost primul care a intervenit pentru a ajuta victimele unui accident rutier produs săptămâna trecută, la ieșire din municipiul Focșani către Golești.
Este vorba despre medicul chirurg Andreea Giba Păscuțoi care a fost printre primele cadre medicale care au intervenit, fără a sta pe gânduri, pentru a ajuta răniții.
Femeia a oprit autoturismul și s-a îndreptat rapid către șoferul unui VW care a pierdut controlul direcției de mers, a lovit scuarul din mijlocul drumului, a sărit peste trotuar și s-a oprit în curtea unor localnici.
Aceasta l-a evaluat rapid pe bărbat și cu ajutorul trusei de prim-ajutor din autoturism, a intervenit pentru a stabiliza victima până la venirea echipajelor SAJ Vrancea.
Victima, în vârstă de 53 de ani, originară din județul Neamț, a fost preluată și transportată la spital.
Starea de sănătate este una bună iar rănile suferite nu îi pun viața în pericol.