Valea Râmnicului, Grebănu, Topliceni și Puiești într-un amplu proiect derulat de Compania de Apă
Compania de Apă Buzău a organizat săptămâna trecută o ședință de lucru, la Râmnicu Sărat, pentru a discuta despre derularea unui proiect de infrastructură.
La întâlnire au fost prezenți primarul din Râmnicu Sărat, dar și reprezentanții comunelor Valea Râmnicului, Topliceni, Grebănu și Puiești, care ar urma să fie parte din respectivul proiect.
Evenimentul a avut ca principal scop informarea părților vizate cu privire la derularea contractului de lucrări, stadiul execuției lucrărilor precum și complexitatea acestora.
Respectivul proiect ar urma să vizeze investiții în infrastructura de apă, incluzând 42 de localități din 17 UAT-uri, care în prezent nu beneficiază de sisteme de distribuție a apei potabile.
Valoarea totală a contractului este de 94.728.339 RON şi a fost încheiat cu asocierea Coral S.R.L. – Pet Communications S.R.L. – Protehnic Instal Hvac S.R.L., reprezentată de Liderul de asociere Coral S.R.L., iar durata de execuție este de 38 de luni (18 iulie 2022-17 ianuarie 2025).