Vrâncean de 34 de ani surprins cu 193 km/h pe DN2E85 în apropiere de Oreavu
În data de 14 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au efectuat activităţi de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 203 sancţiuni contravenţionale și au reţinut 19 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.
Aparatele radar amplasate au înregistrat 58 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 9 dintre conducătorii auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 193 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat de 34 de ani, din Vrancea, ce rula pe DN2E85, în afara localității Racovițeni.
Alte 10 permise au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce șoferilor care nu au respectat semnificația culorii roșii a semaforului și celor care nu s-au prezentat la unitatea de poliție în termenul legal în urma unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Sancţiuni contravenţionale au fost aplicate şi şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (23), celor ce au utilizat telefonul mobil în timpul condusului (4), celor care au circulat cu autoturisme ce prezentau defecţiuni tehnice (14), dar şi 39 de sancţiuni pentru alte abateri în trafic.
Polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietonii și bicicliștii, sens în care 40 de participanți la trafic din categoriile amintite au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea regulilor de circulație.