80 de milioane de euro pentru refacerea infrastructurii rutiere din județul Buzău
Consiliul Județean Buzău, condus de Petre Emanoil Neagu, este implicată în această perioadă în derularea uneia dintre cele mai mari investiții ce privește reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere județene.
Vorbim despre suma de 80 de milioane de euro, atrasă de instituția buzoiană.
Din acesști bani se vor moderniza mai multe drumuri, printre care și DJ203K, pe o porțiune de 30 de kilometri (Vintilă-Vodă – Lopătari).
Finanțarea a fost obţinută prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar valoarea totală a proiectului este de 601.310.496,21 cu TVA inclus (121.139.146,66 euro), din care valoarea eligibilă este de 397.103.999,99 lei (80 mil euro). Conform declaraţiilor preşedintelui Neagu, pe care le-a făcut joi, în compania directorului Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov – prezentă la Buzău cu ocazia semnării contractului de finanțare -, la acest moment este în curs licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie, dar avantajul câştigătorului va fi că etapa de proiectare este deja realizată, ca urmare a implicării echipei de specialişti din cadrul Consiliului Judeţean, care a identificat o finanţare europeană, astfel că va putea fi vorba despre o scurtare a termenului de execuţie cu cel puţin doi ani.
Foto cu titlu de prezentare