Cel mai slab politician buzoian, Doru Muzgoci, a fost vizitat de mascați
Marți, 13 octombrie, a fost o zi specială pentru unul dintre cei mai slabi politicieni județeni. Traseistul Doru Muzgoci, ex PD-L, ex-PSD, ex-PRO România a fost vizitat de mascați. Polițiștii buzoieni însoțiți de un procuror, au perchiziționat domiciliul lui Muzgoci, de unde au plecat cu tot ceea ce înseamnă tehnică IT și pentru comunicații, lăsându-i acestuia doar cartelele telefonice.
Perchezițiile de la Muzgoci au fost necesare pentru soluționarea unui dosar penal în care acesta este cercetat pentru că ar fi înregistrat, fără drept, o discuție privată purtată de fostul viceprimar Florin Nicolae Constantinescu cu o terță persoană. Concret, persoana în cauză, în înțelegere cu Doru Muzgoci, l-ar fi vizitat pe Constantinescu, iar pe parcursul discuției, respectivul a fost sunat de un consilier județean care, ar fi uitat să mai închidă telefonul.
CITEȘTE ȘI:Cecilia Manolescu (ITM Buzău) a fost numită secretar de stat în Ministerul Muncii
Astfel, discuția dintre cei doi a fost înregistrată de Muzgoci și a fost făcută publică, în diverse medii, de acesta din urmă.