Florescu, replică pentru Romanescu
Prim-vicepreședintele organizației județene a PNL-ului buzoian, Raul Ioan Florescu, l-a criticat miercuri pe co-președintele Cristi Romanescu; acesta a ținut să îi dea o replică lui Romanescu pentru declarațiile făcute la adresa liberalilor proveniți din PDL, pe care i-a acuzat de înțelegeri cu social-democrații. Romanescu zice că aceste acuzații au rolul de a-l discredita în fața conducerii centrale.
Florescu spune că buzoienii s-au săturat de scenarii tragi-comice precum cele petrecute la ultima ședință a consilierilor județeni ; „Ieri am asistat cu toții la niște lucruri care au picat, așa, în derizoriu, și nu au avut decât aspectul unor scenete și a unor scenarite foarte prost făcute și, culmea, și mai prost jucate. Am înțeles că ați fost deja la o conferință de presă la USL – cred că nu ați fost la PNL, ci la un USL -, și nu glumesc când spun treaba aceasta (…) Vizavi de ultimul proiect al ordinei de zi de ieri (marți, n.r.), cel cu demisia vicepreședintelui, cred că a fost cea mai proastă scenetă și cred că buzoienii s-au săturat de aceste scenarii, de aceste piese de teatru jucate foarte prost și foarte ieftin. Nu poți să te duci să spui una și să faci alta. Adică ne ducem cu toții într-o zonă în care, juridic suntem păcăliți și ni se pune la dispoziție un proiect de hotărâre care nu a trecut, ieșim la briefingul de presă și spunem că nu știm dacă a trecut sau nu. Vreau să vă spun că sunt oameni în partid, în PNL, oameni de la baza partidului, care știu foarte bine ce se întâmplă și au înțeles foarte bine aceste jocuri; nu poți să te duci la acești oameni care fac toată munca grea într-un partid, să le spui că trebuie să muncească pentru că suntem în opoziție și trebuie să creștem partidul, iar ei să se uite la tine și să te vadă cocoțat pe o funcție susținut de PSD și să spui că faci opoziție. Credeți că oamenii aceia nu înțeleg? Noi știm foarte bine treaba aceasta, discutăm cu ei. Nu are nimeni nimic cu nimeni, dar nu poți să te duci la oameni și să clamezi că ești în opoziție, dar tu să stai la masă cu ei (cu PSD, n.r), când ritmul politic, matematica, spun clar că nouă nu reprezintă jumătate plus unu din 32„.